Stiri si informatii din Caransebes
Get Adobe Flash player

Arhiva lunară: iulie 2012

Marcel Vela: Am votat din solidaritate

Peste 30 la sută din gugulani s-au prezentat până la ora 17 la urne, printre aceştia regăsindu-se primarul Marcel Vela, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Ilie Iova sau prefectul Silviu Hurduzeu.
FOTO: Referendumul la Caransebes

Edilul-şef şi-a exprimat votul la secţia de la Muzeu şi a declarat că a votat pentru ca România să revină la starea de normalitate. „Am votat pentru Caransebeş, pentru Caraş-Severin, pentru Banat şi România. Am votat din solidaritate şi camaraderie faţă de pensionarii şi salariaţii cu veniturile reduse, am votat pentru tineri, pentru ca medicii să nu mai plece în străinătate, am votat pentru dascăli ca să se simtă confortabil în ţara lor“, a spus Marcel Vela după ce a ieşit de la urne.

Marcel Vela: Basescu nu mai are nicio legitimitate

Asta susţine preşedintele PNL CS, Marcel Vela, care a mai spus că România are nevoie în continuare de Crin Antonescu.
Faptul că, la referendum, numărul alegătorilor de pe liste a fost cu mult mai mare decât cel real stârneşte în continuare nemulţumiri şi ridică întrebări. O serie de cititori ne-au sunat pentru a ne întreba de ce nu s-a validat recensământul din anul 2011.
De exemplu, în Caraş-Severin, ultimul recensământ arăta că suntem 274.277 de persoane (faţă de 333.219 câţi eram în 2008). Listele electorale primite pentru referendumul de duminică prevăd 280.765 de alegători peste 18 ani (mai mult decât populaţia judeţului existentă acum în 2012, inclusiv cu sugarii şi cei sub 18 ani, care nu au drept de vot). Continuă să citești

In armonie cu muntele si natura

Programul de reabilitare a infrastructurii rutiere din Caransebeş este în grafic. În ultimele zile, s-au efectuat lucrări de asfaltare pe mai multe artere intravilane, precum Crişan, Cloşca şi Eftimie Murgu până la intersecţia cu Baba Novac.

Potrivit viceprimarului Cornel Galescu, o noutate este amenajarea pe aceste străzi a unor benzi pentru biciclişti. „Avem în plan să amenajăm piste de biciclete pe multe din artere pentru că numărul bicicliştilor creşte, iar odată cu aglomerarea străzilor bicicleta poate fi o soluţie şi trebuie să venim în sprijinul celor care aleg acest mijloc de deplasare“, a spus noul viceprimar. Continuă să citești

Ministrul Lucian Isar, in vizita in Caras-Severin


Încă de dimineaţă, Lucian Isar s-a aflat la Caransebeş, pentru o investiţie străină care a adus locuri de muncă în zonă.

Galerie foto

„Este un lucru extraordinar, într-un moment în care se proclamă că investitorii pleacă din România. Noi, aici, în Banatul de munte, am inaugurat o investiţie importantă, unde vor lucra 1.500 de oameni, pe lângă cei aproape 3.000 care lucrează deja în zona Caransebeş. În acest context, noi suntem mulţumiţi, ca administraţie locală, că avem contribuabili importanţi la bugetul local. Muncitorii sunt şi ei contribuabili serioşi, iar salariile, pe orizontală, ajung în economia reală a Caransebeşului“, a precizat Marcel Vela, primarul municipiului de pe Timiş şi Sebeş. Continuă să citești

1.500 de locuri de munca pentru gugulani

Municipiul este un loc foarte bun pentru investiţii, actuale şi de viitor, datorită stabilităţii politice şi economice şi a calităţii forţei de muncă. Acesta este motivul ce i-a determinat pe şefii companiei Automotive Wiring System, parte a concernului Sumitomo, unul din principalii producători de cablaje electrice la nivel mondial, să extindă investiţia de la Caransebeş, prin deschiderea unei noi hale de producţie care va asigura încă 1.500 de locuri de muncă, pe lângă cele 2.100 existente deja.

Prezent la Caransebeş, ministrul delegat pentru Mediul de Afaceri, Lucian Isar, a salutat investiţia, importantă atât pentru dinamica economică a zonei Banatului cât mai ales prin semnalul dat celorlalţi investitori. Continuă să citești

A N U N Ţ

Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Caransebeş

A N U N Ţ

Facem apel către toţi cetăţenii din municipiul Caransebeş şi din comunele arondate Serviciului nostru pe linie de Evidenţă a persoanelor, să aibă în permanenţă actele de identitate asupra lor şi să verifice termenul de valabilitate al acestora, în vederea evitării situaţiilor neplăcute în care se pot afla, în urma verificărilor ce vor fi efectuate cu ocazia Referendumului din 29 iulie a.c. Continuă să citești

Tur virtual
Vizualizare hartă mărită Find more about Weather in Caransebeş, RO
Click for weather forecast
  Caransebeș.ro