Stiri si informatii din Caransebes
Get Adobe Flash player

Arhiva lunară: august 2014

Ordonanta lui Pepelea, moneda politica?

Ordonanta lui Pepelea, moneda politica?

Scris de Flavius Rotariu 

REŞIŢA – În timp ce Marcel Vela şi Sorin Frunzăverde critică ordonanţa de urgenţă ce permite aleşilor locali să aleagă partidul din care vor să facă parte fără a-şi pierde mandatul, Ion Mocioalcă, şeful social-democraţilor cărăşeni, consideră că aceasta este… „o măsură reparatorie“.

Ordonanța de Urgență ce permite migrația aleşilor fără ca aceștia să-și piardă mandatul a fost adoptată de Guvern săptămâna trecută. Termenul în care aleşii locali îşi pot alege partidul va fi de 45 de zile.

Această ordonanță intră în vigoare de luni, 1 septembrie. Asta înseamnă că primarii vor putea opta pentru un alt partid până la jumătatea lunii octombrie, cu două săptămâni înaintea primului tur al alegerilor prezidențiale.

„Este un act normativ care poate deturna grav opțiunile electorale din 2012 și, în primul rând, nu este corect față de alegători. Imaginați-vă că într-o comună din Covasna trec la UDMR toți consilierii PNL și PSD, doar pentru că cetățenii cu dublă cetățenie au facilitate la vizele pentru SUA. Evident că este absurd și nu se va întâmpla așa ceva, dar teoretic ar fi perfect posibil conform acestei ordonanțe. Până astăzi nu cunosc cazuri de mutații politice, dar nu este exclus ca în cele 45 de zile să apară din varii motive și în Caraș-Severin“, a precizat Marcel Vela, preşedintele Partidului Naţional Liberal Caraş-Severin. Continuă să citești

FC Caransebes si provocarea Ligii a II-a

FC Caransebes si provocarea Ligii a II-a

FC Caransebeș pornește în Liga a II-a având ca principal obiectiv menținerea în acest eșalon. Gugulanii s-au prezentat joi în fața presei pentru a prefața noul sezon competițional care va debuta în fața propriilor suporteri, pe arena din Parcul Teiuș.

Principalul finanțator al echipei, administrația locală, a fost reprezentat la întâlnirea cu profesorul Sorin Bălu și elevii acestuia de primarul Marcel Vela. Edilul le-a transmis jucătorilor că dorește, în primul rând, ca ei să joace fotbal din pasiune.

„Nu am stabilit un obiectiv imperativ care să pună presiune pe jucătoricum probabil o fac cei de la Poli, Satu Mare sau FC Olt care vor să promoveze, am auzit că visează frumos și Metalul Reșița. Vreau ca jucătorii când intră pe stadion să joace de plăcere și nu de frică”, a precizat Vela. Edilul-șef a mulțumit tuturor celor care au fost alături de echipă însă a trimis și câteva săgeți către persoane care au avut tangență cu clubul.

„Nu mulțumesc domnului Silvășan care ne-a pus piedici în tot ceea ce a ținut de modernizarea stadionului, nu mulțumesc domnului Eutin Bojin care ne-a lăsat cu datorii și obligații financiare discutabile”, a mai adăugat primarul Caransebeșului. Continuă să citești

In volei, obiectivul ramane acelasi

In volei, obiectivul ramane acelasi

CARANSEBEŞ – Voleibaliștii caransebeșeni au revenit în sală după cantonamentul intens de pregătire de la Băile Herculane.

În stațiunea de pe Cerna, elevii profesorului Pavel Craia au avut un program extrem de condensat, cu două și chiar trei antrenamente pe zi, accentul fiind pus mai mult pe pregătirea fizică.

„A fost un cantonament obositor dar până la urmă reușit, important este că l-am terminat fără accidentări și asta conteză cel mai mult, pentru că avem o scurtă perioadă de pregătire până la primele meciuri, primul turneu amical este săptămâna viitoare la Zalău. Dar știți cum e, meciurile din perioada pregătitoare nu seamănă cu cele din campionat, acolo va fi o altă încărcătură fizică și emoțională și altă miză până la urmă. Important e sa ne creem noi relațiile de joc și să ne cunoaștem în teren. Obiectivul rămâne același, locurile 1-5, dar având în vedere că și celelalte echipe s-au întărit considerabil față de sezoanele trecute o să fie un campionat greu însă sper să ne îndeplinim ceea ce ne-am propus”, a precizat ridicătorul Laurențiu Vînătoru, unul dintre cei mai experimentați jucători din lotul gugulanilor. La reluarea pregătirilor de sală a fost prezent și bosniacul de 23 de ani Nenad Sormaz, un nou transfer al caransebeșenilor în acest început de sezon, o extremă cu „calități fizice excepționale”, așa cum l-a caracterizat Vânătoru pe noul venit. Continuă să citești

O alta fata pentru internatul Liceului Dacia

O alta fata pentru internatul Liceului Dacia

Scris de Lidia Almăjanu – CARANSEBEŞ – După ce s-a lucrat la etajele 1 și 2 și la acoperișul clădirii, administrația locală va investi acum 150.000 de lei în reabilitarea camerelor de la parter, unde vor fi amenajate spații de cazare cu condiții moderne.

„În următoarea perioadă vom demara lucrări de amenajare a parterului internatului de la Liceul Dacia de pe strada Tribunalului, în sensul de a amenaja camere pentru a caza voleibaliștii și fotbaliștii care joacă pentru echipele municipalității. Există o disponibilitate locativă la internat și dorim să evităm cheltuieli suplimentare la bugetul local sau la cele două cluburi cu chirii. Elevii vor fi cazați la etajul al doilea, care este deja refăcut”, a precizat primarul Marcel Vela. Continuă să citești

Povestea unui zbor ce a curmat trei vieti

Povestea unui zbor ce a curmat trei vieti

Scris de Lidia Almăjanu – CARANSEBEŞ – La 70 de ani de la prăbușirea cu avionul în zona Poiana Mărului, pilotul Dumitru Masgras a fost omagiat miercuri de membrii Aeroclubului Caransebeș.

Aceștia au depus flori, macheta unui avion și o jucărie de pluș la mormântul acestuia din incinta mănăstirii de la Poiana Mărului, acolo unde Masgras a fost îngropat alături de soție și fiica lui, moarte și ele în același incident. Povestea prăbușirii lui Masgras este și acum una învăluită în mister. Localnicii care în 27 august 1944 erau copii își aduc aminte de acele momente. Aceștia spun că avionul a fost mitraliat de apărarea antiaeriană care a crezut că aparatul a venit să bombardeze zona, a mai zburat aproximativ un sfert de orăcu o dâră de fum după el iar apoi s-a prăbușit în albia Bistrei. Oamenii cred că, cel mai probabil, Dumitru Masgras, un pilot important al României din acea vreme, membru al Escadrilei Albe (unitatea sanitară a aviaţiei române), a murit pe loc, lovit de gloanțe, iar soția sa, aflată în avion a încercat să aterizeze avionul, însă fără succes. Continuă să citești

RESTITUIRI ISTORICE – CARANSEBESUL IN PRIMUL RAZBOI MONDIAL

[embedplusvideo height=”450″ width=”550″ editlink=”http://bit.ly/1tewmaP” standard=”http://www.youtube.com/v/L5rTeVcXywI?fs=1&vq=hd720″ vars=”ytid=L5rTeVcXywI&width=450&height=450&start=&stop=&rs=w&hd=1&autoplay=0&react=1&chapters=&notes=” id=”ep6482″ /]

Marcel Vela: Proprietarii de locuinte trebuie sa respecte legea

Marcel Vela: Proprietarii de locuinte trebuie sa respecte legea

Scris de Lidia Almăjanu – CARANSEBEŞ – Municipiul se confruntă în ultima perioadă cu un aflux de cetățeni de etnie romă, veniţi din alte judeţe.

Nimic anormal, doar că aceștia locuiesc în chirie în condiții de nedescris. De exemplu, pe o stradă relativ centrală a urbei gugulane, într-un imobil de două camere, locuiesc la ora actuală aproximativ 40 de persoane, romi proveniți din județul Sălaj. În aceste condiții, legislativul local a aprobat un regulament care prevede printre altele că într-o locuință închiriată de 5 camere pot locui maximum opt persoane iar acestea să beneficieze de spațiu pentru prepararea hranei, pentru odihnă, grup sanitar și acces la energie electrică și apă potabilă.

„Am propus Consiliului Local adoptarea unei reglementări în care să fie respectată legea cu referire la condițiile pentru a locui și a trăi civilizat un cetățean, în funcție de suprafețe, de volum dar și de tot ceea ce ține de legalitatea și înregistrarea la instituțiile abilitate pentru evidența populației și de ordine publică din Caransebeș. Sperăm ca drepturile proprietarilor de a închiria să intre în consonanță cu legea iar aceștia să știe că nerespectarea hotărârii Consiliului Local înseamnă amenzi de până la 2.500 de lei”, a precizat primarul Marcel Vela. Continuă să citești

Tur virtual
Vizualizare hartă mărită Find more about Weather in Caransebeş, RO
Click for weather forecast
  Caransebeș.ro