Stiri si informatii din Caransebes
Get Adobe Flash player

Arhiva lunară: iunie 2017

Gugulanii, asigurati impotriva caniculei

Gugulanii, asigurati impotriva caniculei

Scris de R.M. – CARANSEBEȘ – Stropirea cu apă a străzilor și amplasarea unor puncte de revitalizare a populației sunt principalele măsuri luate de Primăria Caransebeș, prin Serviciul Public de Întreținere și Reabilitare și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență, împotriva codului portocaliu de caniculă din aceste zile.

Astfel, autoutilitara SPIR va parcurge zilnic următoarele trasee de udare a străzilor: Traseul I: str. Dâlmei – Tribunalului – Libertătții – Primăriei – M. Sadoveanu – Libertății – Tribunalului – Fântână Oprea – Gară – N. Bălcescu – str. Horia – Libertății – Calea Orșovei – Calea Severinului – Balta Sărată – Calea Severinului – Calea Oroșovei; Traseul II: M. Viteazu – str. Ardeallului – bnezinăroa Șansa – Ardealului – T. Vladimirescu – M. Eminescu – Piața Dragalina – Cazărmii – str. Cloșca – Zona Teiuș – str. Eftimie Murgu – Libertății; Traseul III: Calea Orșovei – Calea Severinului – intrare N. Titulescu – retur – str. Primăriei – M. Viteazu – Ardealului – C.D.Loga – Halici – Ardealului – C.D.Loga – 1 Decembrie – T. Vladimirescu – A.I. Cuza – Simion Bărnuțiu – Decebal. Partea de carosabil pe care sunt lucrări de canalizare neasfaltate nu se udă.

Continuă să citești

Inca o premiera medicala la Caransebes

Inca o premiera medicala la Caransebes

Scris de R.M. – CARANSEBEȘ – Este vorba despre o operație de chirurgie plastică, realizată de medicul indian Singh Bhupinder.
 Potrivit reprezentanților Spitalului Municipal de Urgență din Caransebeș, luni, 26 iunie, medicul specialist în chirurgie plastică Singh Bhupinder a operat, în premieră la nivelul județului Caraș-Severin, un pacient diagnosticat cu blefarospasm, adică o contracție anormală, necontrolată a pleoapelor. Practic, înainte de operație pacientul trebuia să depună un efort semnificativ pentru deschiderea ochilor, de cele mai multe ori reușind doar cu ajutorul degetelor. „Este vorba de o boală rară, un astfel caz fiind semnalat la aproximativ 250.000 de persoane”, a precizat Singh, care profesează la SMU Caransebeș din anul 2015.

Problemele in Jupa, multe ca buruienile din rigolele Drumurilor Nationale

Problemele in Jupa, multe ca buruienile din rigolele Drumurilor Nationale

Scris de Răzvan Mihalcea – CARANSEBEŞ – Drumurile, rigolele, toaletarea copacilor sunt problemele pe care le-au discutat luni după amiază primarul Felix Borcean și viceprimarul Marius Isac cu locuitorii din Jupa. Au fost și vești bune, și mai puțin bune pe care cei doi oficiali ai municipalității le-au dat jupenilor.

Dacă pârâul care creează probleme va fi amenajat, parte din arbori toaletați sau la cămin se caută o soluție pentru ca până de Rugă, în 26 octombrie, să fie reabilitat, în ce privește rigolele de pe marginea drumului principal, necurățate, înfundate și năpădite de buruieni, tot ce se poate face este să se ceară sprijin și înțelegere la cei de la Drumurile Naționale, care le au în grijă.

„O să am o întrevedere miercuri cu reprezentanții Drumurilor Naționale, împreună cu câteva persoane din Jupa, pentru a vedea cum putem rezolva și această problemă. Am mai discutat de micul pârău de lângă calea ferată care uneori face probleme și pe care-l vom amenaja, de toaletarea copacilor și, bineînțeles, poate cea mai importantă și apăsătoare problemă a celor din Jupa, cea a căminului cultural. Încercăm să vedem dacă până în 26 octombrie, la Rugă, am putea din fonduri proprii să-l amenajăm”, a spus primarul Borcean.

Continuă să citești

Cojocariu, la un pas de a fi una cu travertinul

Cojocariu, la un pas de a fi una cu travertinul

Scris de Răzvan Mihalcea – CARANSEBEŞ – Mai în glumă, mai în serios, şeful culturii gugulanilor a povestit cum era să fie strivit de un bloc de 17 tone de travertin.
 Atmosfera destinsă și boemă din tabăra de sculptură de la Caransebeș s-a făcut resimțită și la prezentarea artiștilor prezenți în acest an la Simpozionul Internațional de Sculptură Monumentală. N-au lipsit dialogurile spumoase din Aula “1 Decembrie”, mai ales atunci când Ioan Cojocariu, directorul Casei de Cultură „George Suru”, a rememorat pentru presă și restul invitaților momentele premergătoare taberei. Unul dintre acestea l-a avut protagonist chiar pe hâtrul Coajă, care a povestit cum s-a transformat într-un mic Hercule atunci când s-a proptit într-un bloc de travertin gata-gata să vină peste el.

Gugulanii se pregatesc de rock

Gugulanii se pregatesc de rock

Scris de R.M. – CARANSEBEŞ – Pregătirile pentru cea de-a patra ediție a festivalului de muzică în aer liber „Gugulan Rock” au intrat în linie dreaptă. Spre deosebire de anii trecuți, rockerii sunt așteptați în perioada 4-6 august 2017 în Parcul Teiuș (în incinta stadionului Municipal), loc ales pentru că oferă mai mult spațiu pentru campare, concursuri și scenă.

Printre numele grele care vor urca pe scena festivalului în acest an se regăsesc DIABOLICAL, care se află în topul formațiilor metal din Suedia, ANGERSEED, cea mai în formă trupă de Death Metal din Ungaria sau ALTAR, una dintre cele mai importante titulaturi autohtone de metal/rock, cu peste 20 de ani de activitate. Un alt nume mare al trupelor Tribut din România va fi prezent la Gugulan Rock Festival, SPEAK FLOYD. Cu o revenire spectaculoasă în underground, SYN ZE SASE TRI va concerta pentru prima dată în Țara Gugulanilor. Au mai confirmat prezența, până în acest moment, încă unsprezece formații din România: SEVEN (ClujNapoca), UntholdFaith (Carei), Indefiance (Arad), KaGaiaAn (București), Arahna (Drăgășani), Grimegod (Arad), Warhanger (București), GAV (ClujNapoca), Kultika (Timișoara), Reverse the Moment (Oradea), Focul Viu (București). Alte două formații urmează să fie confirmate până la finele lunii iunie, pentru a completa afișul celor trei zile de festival.

Continuă să citești

Sculptori celebri modeleaza travertinul la Caransebes

Sculptori celebri modeleaza travertinul la Caransebes

Scris de R.M. – CARANSEBEȘ – În capitala gugulanilor, pe malul Sebeșului, a debutat de câteva zile cea de-a XV-a ediție a “Simpozionului Internaţional de Sculptură Monumentală”, care reunește ca de obicei artişti de renume mondial. Ca și anul trecut, travertinul este roca modelată de cei 11 sculptori sosiți la Caransebeș din toate colțurile lumii. Aceștia s-au întâlnit cu conducerea municipalității, dar și cu senatorul Marcel Vela, fostul edil al Caransebeșului fiind, de altfel, inițiatorul manifestării artistice recunoscute deja la nivel internațional.
 După o scurtă prezentare istorică a Caransebeșului, realizată în stilul-i caracteristic de directorul Casei de Cultură, Ioan Cojocariu, și cuvântul de bun venit al viceprimarului Marius Isac, care i-a asigurat pe cei 11 artiști de tot sprijinul municipalității, inițiatorul simpozionului, fostul primar Marcel Vela le-a spus sculptorilor ce l-a mânat în această luptă, aceea ca municipiul să găzduiască un simpozion internațional de sculptură.

„Am vrut ca municipiul Caransebeș să aibă cele mai multe sculpturi din România, și le are. Dacă înmulțiți 15 ediții cu 11 sculptori, am considerat că fiecare sculptor va fi un amabasador al Caransebeșului. Și pentru că fiecare sculptor lasă o parte din sufletul și visele lui în Caransebeș, înseamnă că avem aici cetățeni de pe tot globul”, a spus Vela. Continuă să citești

Ziua Justitiei, deja sarbatorita la Caransebes

Ziua Justitiei, deja sarbatorita la Caransebes

Scris de Alexandra Gorghiu – CARANSEBEŞ – Instituită prin Hotărârea nr.354 a Guvernului României încă din anul 1994, Ziua Justiţiei se sărbătoreşte în fiecare an în prima duminică a lunii iulie. În 2017 aceasta va fi marcată în 2 iulie, însă oamenii legii din oraşul de pe Timiş şi Sebeş au devansat-o în 23 iunie.

O manifestare festivă complexă a avut loc vineri la Judecătoria Caransebeş, în contextul Zilei Justiţiei fiind evocaţi şi cei 145 de ani de activitate judiciară în această clădire. Sub genericul „Istorie şi justiţie la răscrucea secolelor XIX şi XX” reprezentanţii Judecătoriei din municipiu, ai Tribunalului Caraş-Severin şi Curţii de Apel Timişoara, dar şi ai altor instanţe şi parchete au evocat istoricul activităţii lor printr-o expoziţie documentară menită să aducă istoria în sala de judecată. Pe pereţii sălii au fost expuse documente vechi de la Tribunalele Caransebeş şi Oraviţa, de la judecătorii, firme sociale şi particulare, avocaţi, judecători, toate ilustrând o intensă activitate desfăşurată în decursul anilor. Intenţia organizatorilor a fost aceea de a delimita locul înfăptuirii actului de justiţie, adesea confundat cu televiziunea, presa scrisă şi mediile on-line.

Continuă să citești

Tur virtual
Vizualizare hartă mărită Find more about Weather in Caransebeş, RO
Click for weather forecast
  Caransebeș.ro