Stiri si informatii din Caransebes
Get Adobe Flash player

Arhiva lunară: iulie 2017

Sa tot fii consilier local la Caransebes

Sa tot fii consilier local la Caransebes

Scris de R.M. – CARANSEBEȘ – Dacă proiectul referitor la salariile angajaților Primăriei nu a iscat niciun fel de dezbateri în Consiliul Local, situația s-a schimbat când s-a ajuns la cel referitor la indemnizațiile aleșilor locali.

Proiectul aflat pe masa consilierilor locali prevedea ca indemnizația de ședință să fie de 3 la sută din salariul brut de 9425 lei al primarului. Decanul de vârstă al aleșilor PSD,Valentin Dascălu, nu a fost însă de acord cu procentul propus și a cerut majorarea acestuia la 5 la sută. Continuă să citești

Cresc salariile in Primaria Caransebes

Cresc salariile in Primaria Caransebes

Scris de R.M. – CARANSEBEȘ – Chiar dacă PSD nu a votat proiectul de hotărâre, majoritatea liberală din Consiliul Local a dat undă verde creșterilor salariale, atât pentru funcționarii publici, cât și pentru personalul contractual.

Potrivit noilor majorări, primarul Felix Borcean va avea un salariu brut de 9425 lei, viceprimarul Marius Isac 7975 lei, la fel ca și administratorul public Andrei Ungur. De asemenea, salariul brut al secretarului Primăriei va fi de 7.830 de lei, al arhitectului-şef de 7.685 de lei (post care va fi scos la concurs în luna august), al directorilor executivi 5.800 de lei, în timp ce şefii de servicii vor primi 4.495 de lei, iar un şef de birou 4.060 de lei.

Continuă să citești

Incendiu de la o veioza

Incendiu de la o veioza

Scris de R.M. – CARANSEBEȘ – Locuința scriitorului și epigramistului caransebeșean Nicolae Nicolae, decedat în urmă cu aproape 3 ani, a luat foc vineri dimineața. Este vorba de apartamentul de la etajul al doilea al unui bloc de pe strada Emil Racoviță (lângă Poliție) în care scriitorul a locuit foarte mulți ani, însă în care acum nu mai locuiește nimeni. Din primele informații a reieșit că incendiul s-a produs din cauza unui scurtcircuit la o veioză. Incendiul care risca să se propage la apartamentele vecine a fost stins de pompierii militari de la Detașamentul Caransebeș.

Un parc monumental pentru sculpturi

Un parc monumental pentru sculpturi

Scris de R.M. – CARANSEBEŞ – Actuala locație a taberei de sculptură de la Caransebeș s-ar putea transforma într-un parc monumental dedicat acestui gen de artă. Anunțul a fost făcut zilele trecute la vernisajul celei de-a 15-a ediții a simpozionului de sculptură, conducerea municipalității studiind deja această posibilitate.

„Ne gândim că această incintă să devină în anii care urmează un deosebit de frumos parc de sculptură. Am contactat deja niște arhitecți care să-și pună amprenta decisiv asupra acestui spațiu, iar operele de artă să înnobileze terenul care în trecut avea o destinație total diferită”, a declarat primarul Felix Borcean, idee salutată de reputatul critic de artă Pavel Șușară: „Este o idee excepțională de a face din acest spațiu un sit pentru arta monumentală, pentru sculptură. Târgul de vite de aici și-a epuizat resursa lui tradițională de a pune în contact crescătorii de animale, de a fi un spațiu al tranzacțiilor economice ale micilor gospodari, acum tinde să se reconstruiască și să înceapă un nou ciclu de viață”. Potrivit directorului Casei de Cultură, Ioan Cojocariu, proiectul parcului de sculptură înseamnă punerea în valoare a întregii zone unde Sebeșul intră practic in Caransebeș, inclusiv a primei hidrocentrale din România.

Continuă să citești

Oamenii de afaceri, coplesiti de probleme si taxe

Oamenii de afaceri, coplesiti de probleme si taxe

CARANSEBEȘ – Aceasta este concluzia desprinsă în urma întâlnirii dintre oamenii de afaceri din Caransebeș și senatorul liberal Marcel Vela.
 Seria întâlnirilor pe care senatorul liberal de Caraș-Severin, Ion Marcel Vela, le are în această perioadă cu mediul de afaceri din județ a continuat joi la Caransebeș unde, împreună cu primarul Felix Borcean și viceprimarul Marius Isac, a discutat cu oamenii de afaceri din municipiu. Dialogul s-a axat atât pe analizarea măsurilor economice propuse de Guvern în ultima perioadă, cât și pe impactul acestora asupra antreprenorilor.

Potrivit senatorului liberal, anularea cotei unice, intr oducerea taxei de solidaritate, impozitul pe cifra de afaceri sau impozitarea angajaților cu normă de muncă redusă sunt doar câteva din măsurile care vor avea un impact negativ asupra mediului de afaceri.

Continuă să citești

Muzica clasica la Sinagoga din Caransebes

Muzica clasica la Sinagoga din Caransebes

Scris de R.M. – CARANSEBEȘ – Iubitorii muzicii clasice din municipiul de pe Timiș și Sebeș  sunt așteptați duminică seara la un concert, în Sinagoga din municipiu. Își dau concursul caransebeșeanul care dirijează în prezent la Opera din Stuttgart, Alexandru Petria (orgă), Adrian Pipaș (vioară) și baritonul Constantin Trașcă. În program, lucrări de J.S. Bach, T. Brediceanu, Ch. Gounod, R. Schumann sau G. Verdi.
„O parte dintre muzicienii noștri risipiți de greutăți și de faptul că nu pot să se împlinească material aici au luat calea străinătății. Sunt dirijori la Stuttgart, cum e cazul lui Sandu Petria, primadone la opere renumite sau instrumentiști în orchestre de mare notorietate și când vin acasă, în vacanță, vor să se dăruiască publicului. Și atunci am considerat că e oportun să venim cu un ajutor din partea Primăriei și a Casei de Cultură să susținem un concert de muzică clasică în Sinagogă, prilej de a-i invita la concert pe caransebeșeni și nu numai, pentru că intrarea este liberă”, a precizat directorul Casei de Cultură „George Suru”, Ioan Cojocariu.

Concertul este organizat de Primăria Caransebeș, Casa de Cultură „George Suru”, Federația Comunităților Evreiești și Obștea Evreilor din Caransebeș.

Sursa: http://www.caransebesonline.ro/muzica-clasica-la-sinagoga-din-caransebes/

Statia de epurare de la Caransebes functioneaza

Statia de epurare de la Caransebes functioneaza

Scris de R.M. – CARANSEBEȘ – Iar primarul Felix Borcean s-a declarat impresionat de modul în care uzina transformă apa din canalizare într-o apă limpede.
 Edilul, alături de citymanagerul Andrei Ungur, s-a întâlnit joi cu reprezentanții AquaCaraș la noua stație de epurare a municipiului, care funcționează deja de aproape un an de zile. Noua stație preia deja în jur de 80 la sută din consumatorii caransebeșeni, în prezent doar străzile unde se lucrează încă la extinderea rețelei de canalizare nefiind preluate.

„Am văzut o amenajare extraordinară, făcută după cele mai noi tehnologii. Am văzut tot fluxul tehnologic, de la intrarea apelor uzate în stație până la ieșirea acestora sub formă de apă limpede. Am mai discutat și despre stadiul lucrărilor la apă și canal în Caransebeș, dar și despre stația de tratare care este aproape de finalizare, chiar s-a și avansat un termen în acest sens, sfârșitul acestui an. Recunosc că am plecat cu optimism de la discuțiile cu cei de la AquaCaraș și ne-am propus ca săptămâna viitoare să mergem și la noua stație de tratare, situată la iesirea spre Zervești, cu convingerea că și acolo voi vedea o lucrare de calitate”, a spus primarul Felix Borcean.

Continuă să citești

Tur virtual
Vizualizare hartă mărită Find more about Weather in Caransebeş, RO
Click for weather forecast
  Caransebeș.ro