Stiri si informatii din Caransebes
Get Adobe Flash player

Emotii, flori si bucurie pentru elevii caransebeseni

Emotii, flori si bucurie pentru elevii caransebeseni

Scris de Răzvan Mihalcea – CARANSEBEŞ – Toate unitățile de învățământ din Caransebeș și-au deschis larg porțile luni dimineața, în așteptarea elevilor, odată cu începerea unui nou an școlar.
 De la cei mai mici, de clasele 0, însoțiți de părinți și bunici, până la cei din anii terminali, toată lumea aștepta cu nerăbdare ca învățătorii sau diriginții să-i cheme în clase, evident, nu înainte de momentele festive dedicate discursurilor directorilor și oficialităților locale, dar și de slujba oficiată de preoți. Un nou început de an școlar cu lucruri bune pentru cei de la Colegiul Național „C.D.Loga”, unde s-a amenajat curtea interioară, iar primarul Felix Borcean care, alături de viceprimarul Marius Isac și citymanagerul Andrei Ungur, a făcut un tur de forță la toate liceele din municipiu, a promis și alte investiții de la bugetul local în acest an școlar. „Vă așteptăm cu un corp profesoral de elită și cu o școală nouă, o școală de prestigiu, una dintre cele mai vechi școli de dăscălie din țară. Vom avea un proiect de reabilitare pentru curte foarte frumos, l-am văzut, veți vedea pe zi ce trece”, le-a spus directorul colegiului, Gabriela Pfeiffer, elevilor de la „Loga”.

Conducerea municipalității a participat apoi la festivitățile de deschidere de la Liceul Tehnologic „Decebal”, Colegiul Național „Traian Doda”, Liceul Tehnologic „Trandafir Cocârlă” și Liceul Tehnologic „Dacia”. „Și liceul nostru a dat de-a lungul anilor oameni de valoare, recent am aflat și am rămas impresionat că un judecător de la Curtea Constituțională este din școala noastră. […] Domnul primar ne-a promis că suntem pe lista de așteptare pentru îmbunătățirea școlii, cunoaște situația și sper, sunt convins că ne va sprijini în acest demers al nostru”, a declarat directorul de la „Dacia”, Florin Bogdea, lăsând pentru altă dată patimile disputelor din Consiliul Local cu primarul Caransebeșului. „Sper ca la anul, prin eforturile noastre conjugate, să demarăm un proiect mai amplu de reabilitare a Liceului <<Dacia>>”, a spus și primarul Felix Borcean, urând totodată succes elevilor caransebeșeni indiferent de unitatea de învățământ pe care o urmează.

Sursa: http://www.caransebesonline.ro/emotii-flori-si-bucurie-pentru-elevii-caransebeseni/

Tur virtual
Vizualizare hartă mărită Find more about Weather in Caransebeş, RO
Click for weather forecast
  Caransebeș.ro