Stiri si informatii din Caransebes
Get Adobe Flash player

Aproape liber la exploatarile miniere in ariile protejate

Aproape liber la exploatarile miniere in ariile protejate

CARAȘ-SEVERIN – Senatorul PNL de Caraș-Severin, Marcel Vela, crede că inițiativa coaliției de guvernare, care a aprobat în Senat ca licențele de exploatare minieră în ariile protejate, anulate în 2007, să fie reluate, ar afecta ireversebil mediul înconjurător.

Vela, alături de senatorii PNL, USR și PMP, a votat împotriva propunerii legislative pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgenţă Nr.57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice. Nu a fost îndeajuns pentru că majoritatea PSD-ALDE-UDMRa dat undă verde inițiativei care urmează să fie trimisă acum la Camera Deputaților pentru dezbateri și vot final.

Senatorul liberal de Caraș-Severin consideră că această lege va da posibilitatea celor care au avut licențe în ariile protejate (anulate în anul 2007) să poată relua activitatea minieră și să exploateze anumite perimetre din rezervațiile naturale, afectându-se astfel ireversibil mediul.

„Așa cum am mai spus și în plenul Senatului, susțin racordarea la utilități a cetățenilor din aceste zone, în aceleași condiții ca cei din parcurile naturale din Europa, respectându-se toate normelor de mediu. Am votat însă împotriva unor asemenea activități industriale distructive în zonele ariilor protejate, care ar afecta flora, fauna, turismul și, inclusiv, agricultura, deoarece se vor pierde multe certificate de producții bio, obținute cu greu pe terenuri ecologice, neafectate de poluare și industrializare”, a precizat Marcel VelaAcesta a lansat și un apel către cărășeni: „Fac un apel la voi pentru csă vă convingeți, prietenește și în mod privat, toți deputații pe care i-ați susținut și votat acum aproape un an, ca să nu respecte indicațiile de partid și să nu susțină în Camera Deputaților această propunere legislativă distructivă și ireversibilă pentru natură și pentru țară”.

Reamintim că senatorul Marcel Vela se numără printre inițiatorii unui alt proiect de lege prin care lucrările de strictă necesitate, gen infrastructură sau utilități,trebuie exceptate din lista interdicţiilor pe care le presupune o arie protejată. Potrivit lui Vela, în Caraș-Severin sunt 39 de localități cu investiții blocate (apă, canalizare, energie electrică), pentru că acestea sunt în arii protejate.

Sursa: http://www.caransebesonline.ro/aproape-liber-la-exploatarile-miniere-in-ariile-protejate/

Tur virtual
Vizualizare hartă mărită Find more about Weather in Caransebeş, RO
Click for weather forecast
  Caransebeș.ro