Stiri si informatii din Caransebes
Get Adobe Flash player

Marcel Iures, asaltat de iubitorii de film din Caransebes

Marcel Iures, asaltat de iubitorii de film din Caransebes

Scris de R.M. – CARANSEBEȘ – Aceștia au venit în număr mare la proiecția specială a lung-metrajului „Octav”, din această seară.

Specială pentru că în capitala gugulanilor au venit să se întâlnească cu cinefilii atât Marcel Iureș, deținătorul rolului principal, cât și regizorul Serge Ioan Celebidachi. Iar caransebeșenii au răspuns pe măsură, sala Cinematografului „Luna” fiind plină.

„E o onoare și un privilegiu să fim în prezența unui public așa de numeros. E un film frumos, o călătorie spre inocență, iar rolul meu e o platformă pe care poți crea, dacă se va duce asta spre public cu atât mai bine. Am învățat enorm în acest film, mai ales de la copii, pentru că ei sunt extrem de cinstiţi, extrem de adevăraţi şi dau practic savoarea acestui film şi le mulţumesc din toată inima.”, a spus maestrul Marcel Iureș, după ședința de autografe la care a răspuns cu mare amabilitate.

Printre spectatori i-am zărit pe primarul Felix Borcean, dar și pe unii din membrii trupei de teatru „Masquerade” sau pe fetele de la LogaRitm, care s-au întreținut preț de câteva minute cu reputatul actor.

Lung-metrajul „Octav” reprezintă o producție inedită în peisajul cinematografic românesc prin îmbinarea dintre emoție și nostalgie, distribuția fiind și ea una de excepție, Marcel Iureș, fiind acompaniat de legendarul deja Victor Rebengiuc, dar și de alți actori precum Andi Vasluianu, Lia Bugnar, Ştefan Velniciuc, Mihai Dinvale sau de copiii Alessia Tofan și Eric Aradits.

Sursa:  http://www.caransebesonline.ro/marcel-iures-asaltat-de-iubitorii-de-film-din-caransebes/

Tur virtual
Vizualizare hartă mărită Find more about Weather in Caransebeş, RO
Click for weather forecast
  Caransebeș.ro