Stiri si informatii din Caransebes
Get Adobe Flash player

Cristi Chivu: La Caransebes mi-am rupt prima oara nasul si mana

Cristi Chivu: La Caransebes mi-am rupt prima oara nasul si mana

Scris de R.M. – CARANSEBEȘ – Fostul căpitan al naționalei, aflat la Caransebeș împreună cu Ionuț Lupescu, a rememorat câteva momente de la începutul carierei.

Cristi Chivu și-a adus aminte de meciurile de când era copil și junior, de pe stadionul din Parcul Teiuș, meciuri care l-au „călit” încă de mic, așa cum i-a spus Ionuț Lupescu. „E o onoare să revin aici unde mi-am petrecut copilăria, am jucat de atâtea ori aici, prima oară aici mi-am rupt nasul și mâna, apoi nasul mi l-am mai rupt de vreo patru ori, dar mă bucur să mă aflu din nou aici, acum mai în vârstă, mai matur, vă mulțumesc pentru primire”, le-a spus Chivu celor veniți la întâlnirea cu cei doi mari foști internaționali, aflați într-un turneu prin țară, în vederea apropiatelor alegeri de la Federația Română de Fotbal, pentru a cărei președinție Ionuț Lupescu candidează,susținut de foarte mulți foști mari fotbaliști români.

De altfel, Lupescu a prezentat câteva date din proiectul său, principala preocupare fiind aceea ca autoritățile locale să poată investi legal în susținerea sportului. „De două săptămâni aud aceeași dorință a primarilor, de a putea investi în sport, dar aceștia ne spun: <<avem o temere. Legea este interpretabilă de la județ la județ,Curtea de Conturi este peste noi>>. Vreau să facem o legislație de așa natură încât autoritățile locale să nu mai aibă probleme atunci când investesc în sport, nu doar în fotbal”, a precizat și Ionuț Lupescu.

La discuții au participat primarul Felix Borcean și city managerul Andrei Ungur directorul CSS Caransebeș,Laura Andrei, profesorii de la catedra de fotbal a CSS, Toma Peica, Rivelino Sbenghea și Ion Bica, președintele Viitorului Caransebeș, Ovidiu Chimigeriu, fostul președinte al AJF Caraș-Severin, Adrian Cocoș, care a colaborat în trecut cu Ionuț Lupescu, dar și oameni de fotbal din Caransebeș precum Dan Avram sau Duli Kelemen.

Sursa: http://www.caransebesonline.ro/cristi-chivu-la-caransebes-mi-am-rupt-prima-oara-nasul-si-mana/

 

Tur virtual
Vizualizare hartă mărită Find more about Weather in Caransebeş, RO
Click for weather forecast
  Caransebeș.ro