Stiri si informatii din Caransebes
Get Adobe Flash player

Prostituatele si firmele fantoma dau gauri bugetului local

Prostituatele si firmele fantoma dau gauri bugetului local

Scris de R.M. – CARANSEBEŞ – Publicarea listei datornicilor la bugetul Caransebeșului a stârnit discuții la ultima ședință a legislativului local.

După un dialog despre datoriile spitalului caransebeșean, despre care social-democrații susțineau că sunt ale Primăriei, primarul Felix Borcean le-a transmis acestora că nu au dreptate, ba mai mult dacă e să se vorbească de datorii, sunt consilieri locali care figurează pe lista datornicilor, dând exemplul noului șef de la AquaCaraș Caransebeș, Daniel Isac: „Avem aici în mijlocul nostru un om cu datorii. Ați vrut lista cu datornicii, e publicată, acum nici asta nu e bună. Dragă Daniel Isac, nu eu te-am pus pe listă”. „Dle primar, Dv considerați datorii amenzi din 2003? E o hotărâre a instanței pe care voi nu ați luat-o în considerare, de 12 ani și am adus-o de 4 ori la Finanțe. Considerați normal să plătesc pe o mașină radiată de 24 de ani impozit? Am adus chitanțe, am adus tot”, s-a apărat Isac, care figurează în evidențele datornicilor cu mai multe amenzi de circulație neachitate, primite de la Poliția Rutieră Caransebeș.

Sumele cu care figurează consilierul social-democrat pe lista cu datornici sunt însă foarte mici, în comparație cu cei de pe primele poziții. Mai exact cu câteva din practicantele celei mai vechi meserii din lume, după cum ne-a precizat directorul economic al municipalității, Horia Irimia. „La persoane fizice, dacă observați, primele în clasament sunt niște prostituate care primesc zeci de amenzi pe an și nu le plătesc. O altă persoană are debite mari din amenzi de circulație neplătite, iar alta are mașini pentru care nu s-au plătit impozitele de foarte multă vreme. Se fac somații, se trimit adrese la angajator sau la băncile unde ar putea să aibă conturi pentru a se face poprire, dacă are bunuri imobile putem pune sechestru”, a spus Irimia.

Proceduri similare s-au făcut și pentru persoanele juridice cu restanțe, însă aici, potrivit lui Irimia, sunt firme care nu au bunuri pe care să fie pus sechestru sau nu fac tranzacții prin bănci. „Conform legislației, dacă unele firme încep să plătească din datorii, procedura se întrerupe. Spre exemplu, dacă are 100.000 de lei datorie, noi punem sechestru și vrem să demarăm licitația, dacă vine și plătește 2.000 de lei din cele 100.000, întrerupem procedura. Principalele firme debitoare nu sunt în insolvență, spre exemplu cele ale dlui Avram, dacă erau în faliment nu apăreau pe listă. Era Comexim nu are niciun bun intabulat și nu are operațiuni prin bănci, iar AS Prod Avram nu figurează niciunde cu nimic. La Grand Ge.A.S. s-au făcut sechestre din 2015”, a adăugat directorul economic al municipalității caransebeșene, care a mai precizat că în 2017 s-au recuperat peste 1,6 milioane lei din datoriile la bugetul local.

Sursa: http://www.caon.ro/prostituatele-si-firmele-fantoma-dau-gauri-bugetului-local/2033783

 

Tur virtual
Vizualizare hartă mărită Find more about Weather in Caransebeş, RO
Click for weather forecast
  Caransebeș.ro