Stiri si informatii din Caransebes
Get Adobe Flash player

Sport

Stelele Banatului au facut show la Caransebes

Stelele Banatului au facut show la Caransebes

Scris de R.M. – CARANSEBEȘ – Cea de-a cincea ediție a manifestării sportive “Stelele Banatului” a reunit în municipiul de pe Timiș și Sebeș fostele glorii ale fotbalului din această parte a țării, pentru meciuri în care pe teren a predominat fair-play-ul și buna dispoziție. Prezent la toate edițiile, fie că au fost la Reșița, fie la Caransebeș, Miodrag Belodedici a fost în centrul atenției, iar la finalul manifestării a oferit autografe atât copiilor, cât și fanilor mai în vârstă.
„Este o obligație pentru noi să participăm la astfel de evenimente, dacă suntem căutați. E bine și pentru copii, și pentru oameni mai în vârstă, pentru suporteri. Nu mai arătăm noi chiar așa grozav, dar unii vor să ne vadă în carne și oase. Mulți mă întreabă cum de mă mențin și la vârsta asta. E simplu, fac mult sport, joc fotbal tot timpul. Am rucsacul cu mine și unde mă opresc toată lumea vrea să joace fotbal. Mulțumesc lui Dumnezeu că încă mai pot să joc, nu am avut accidente grave, ca să am probleme. Din păcate, foarte greu ajung acasă, la Socol. Continuă să citești

Inca un succes pentru Alexandru Borcean

Inca un succes pentru Alexandru Borcean

Scris de R.M. – CARANSEBEȘ –  Tânărul judoka, pregătit la clubul Energetica din Caransebeș de Ion Radu și Ioan Răuțu, s-a întors cu medalia de aur de la Cupa Speranțelor desfășurată la Sibiu.
 Alexandru Borcean a participat la categoria 38 kg, U 13, și a caștigat finala în doar câteva secunde prin ippon. Sportivul caransebeșean a mai câștigat în acest an un aur la Cupa Drobeta, un argint la Cupa Nordului și un bronz la Cupa Transilvaniei.

Continuă să citești

Daca joaca Viitorul, la Caransebes e spectacol

Daca joaca Viitorul, la Caransebes e spectacol

Scris de Sorin Rogoz – CARANSEBEȘ – Viitorul Caransebeş – Agmonia Zăvoi 5-1 (2-1), în etapa cu numărul 9 a Ligii a IV-a.

Liderul, Viitorul Caransebeş, a jucat pe Stadionul Municipal din Parcul Teiuş, cu ocupanta locului 3 al clasamentului, Agmonia Zăvoi. Gugulanii au deschis scorul în minutul 2, în urma unei faze în care Şandru l-a angajat pe Imbre pe dreapta, acesta a intrat în careu şi, de la 12 metri, a şutat imparabil la colţul lung al porţii apărate de M. Iacov.  Oaspeții au replicat în minutul 12, când Lunguţi, bine angajat în adâncime, a rămas faţă în faţă cu portarul caransebeşean Birăescu, care i-a ieşit în întâmpinare, şutul căpitanului oaspeţilor, de la 14 metri, ducându-se puţin pe lângă țintă. Gugulanii şi-au mărit avantajul în minutul 22, în urma unei faze create de același Şandru, pe aripa dreaptă, acesta a centrat pe jos în careu, balonul a ajuns la Negoescu, care, după ce a driblat portarul, a trimis de la 8 metri, la colţul scurt, în plasă. În minutul 29, oaspeţii au avut şi ei o bună ocazie de a reduce din handicap, prin Constantin, care, după ce a furat o minge la 20 de metri, a avansat în careu şi a tras puternic de la 14 metri, însă Birăescu a reuşit să respingă. Spre sfârşitul primei părţi, oaspeţii au ieşit mai mult la joc, iar acest lucru s-a concretizat în minutul 41, când Pătruică a driblat pe stânga, a pătruns în careu, Suru l-a faultat, iar „centralul” Cristian Chitucea a arătat fără ezitare punctul cu var. Penalty-ul a fost executat de acelaşi Pătruică, el reușind să-l păcălească pe Birăescu şi să-și aducă echipa în joc. Continuă să citești

Un nou titlu national pentru luptele din Caransebes

Un nou titlu national pentru luptele din Caransebes

Scris de R.M. – CARANSEBEȘ – Georgiana Copăceanu, de la CSȘ Caransebeș, antrenor Dumitru Toc, a devenit pentru a patra oară campioană națională, titlu obținut sâmbătă la Buziaș.

La Campionatul Național de la Buziaș, desfășurat sâmbătă 29 octombrie, Georgiana Copăceanu a obținut încă o dată titlul de campioană națională, este pentru a patra oară. A concurat la Juniori 3, categoria 52 kg, și a învins în finală o sportivă de la CSM Turnu Severin, Cristina Ungurianu. La competiția de la Buziaș au participat peste 500 de sportivi din toată țara. Felicitări tuturor!”, a declarat antrenorul Dumitru „Miti” Toc, cel care de 35 de ani continuă să scoată campioni naționali la Caransebeș. Georgiana Copăceanu a câștigat în acest an și titlul național la lupte pe plajă, dar și alte medaliila competițiile naționale de judo, tânăra practicând ambele sporturi. Continuă să citești

Victorie fara emotii pentru Banatul Caransebes

Victorie fara emotii pentru Banatul Caransebes

Scris de R.M. – CARANSEBEȘ – Voleibaliștii pregătiți de Răzvan Parpală au trecut în minim de seturi de CS „U Cluj”, într-o partidă care a contat pentru etapa cu numărul 4 a Diviziei A1.

Cei peste 300 de spectatori prezenți în Polivalenta dinCaransebeș au asistat la un joc controlat de la un capăt la altul de gugulani, care au intrat pe teren deciși să nu cedeze niciun set ardelenilor. Și așa s-a și întâmplat, după un joc bun al gazdelor. Antrenorul Răzvan Parpală i-a trimis în teren pe Sufa, Eminovic, Mejia, Petrusevic, Teleleu, Stevanovic și Kullo, pe parcurs intrând și Gemănariu, Nan, Diaconescu și Kurpa. A fost 3-0 pentru Banatul, pe seturi 25-16, 25-15 și 25-17, iar antrenorul bănățenilor se gândește deja la cele două partide de săptămâna viitoare, pe care elevii săi le vor disputa miercuri, la CSM București, și sâmbătă la SCM U Craiova. Continuă să citești

Tur virtual
Vizualizare hartă mărită Find more about Weather in Caransebeş, RO
Click for weather forecast
  Caransebeș.ro